Ieslea inimii

 Câmpia inimii este plină de flori,
Bobocii înfloresc, de e soare, sau nori,
Un uliu le păzește, spune tuturor:
-Eu nu am nevoie nici de Mântuitor!

Ochiul meu ager mângâie câmpul mănos,
Iubesc  mândria, Floarea celui păcătos,
Crește în Răsărit, crește și în Apus,
Dar unde ea crește, nu Se naște Isus."

Și zboară cocorii, izvoarele tot curg,
A trecut și ziua, soarele, în amurg,
Pe câmpia inimii, nici un loc umil,
Iar solii cerului la păstori nu mai vin.

Zboară îngerii, dar pe câmp nu se opresc,
Spre inimi smerite și blânde călătoresc,
Caută păstori  cu un suflet primitor,
O iesle curată pentru Mântuitor.

În tăcerea nopții, un flaut prea  duios:
-Smulge Floarea mândră, și  fă-I loc lui Cristos,
Pe câmpul inimii, să semeni iubire,
Să crească florile pentru mântuire!

Alungă uliul cel mândru din inima ta,
Lasă îngerii să cânte Aleluia,
Câmpia inimii să fie un loc umil,
O iesle cu Prunc, și Porumbel alb, nobil!

Iosif și Maria caută un sălaș,
Unde Se va naște prea Sfântul Copilaș!
Fii o iesle umilă, fii un om umil,
Primește Fecioara, cu al ei sfânt Copil!